
NUNTĂ ÎN MIJLOCUL PĂDURII, LA HAMBAR
NUNTĂ ÎN PĂDURE LA HAMBAR – DE CE AȘ ALEGE MEREU O ASTFEL DE LOCAȚIE
După mai bine de 16 ani în fotografia de nuntă și peste 200 de evenimente fotografiate, pot spune că există un tip de eveniment la care merg de fiecare dată cu aceeași bucurie: o nuntă în pădure, la hambar. Nu este vorba doar despre frumusețea locului, ci despre atmosfera pe care o creează. Oamenii sunt mai relaxați, programul zilei este mai aerisit, iar natura devine parte din poveste. Din punctul meu de vedere, este una dintre cele mai inspirate alegeri pe care le poate face un cuplu.
AVANTAJELE ORGANIZĂRII UNEI NUNȚI LA HAMBAR, ÎN PĂDURE
O nuntă în pădure, la hambar, vine cu multe avantaje pe care, de cele mai multe ori, mirii le descoperă abia după ce încep organizarea evenimentului. În București, de exemplu, ziua nunții presupune aproape întotdeauna drumuri între hotel, biserică și restaurant. Apar costuri suplimentare pentru cazare, timp pierdut în trafic și momente în care invitații ajung înaintea mirilor și sunt nevoiți să aștepte. Dacă vă doriți și o ședință foto în ziua nunții, trebuie să găsiți un loc potrivit într-un oraș aglomerat, mai ales în weekend.
În schimb, o nuntă în pădure, la hambar, simplifică foarte mult întreaga zi. Pregătirile pot avea loc chiar în locație, ceremonia religioasă poate fi organizată în aer liber, iar petrecerea începe la doar câțiva pași distanță. Totul se desfășoară într-un singur loc, fără stresul deplasărilor și fără presiunea timpului.
AVANTAJELE ORGANIZĂRII UNEI NUNȚI LA HAMBAR, ÎN PĂDURE
Ca fotograf, observ imediat diferența dintre o locație în mijlocul orașului și una aflată în natură.
Lumina este mai blândă, fundalurile sunt curate, iar fotografiile capătă o naturalețe pe care este greu să o obții printre clădiri și asfalt. Pădurea, hambarul, iarba, copacii și lumina de apus creează împreună un decor care nu are nevoie de artificii. În plus, mirii sunt mult mai liniștiți. Nu îi presează timpul și nu sunt într-o permanentă cursă între diferite locații. Tocmai de aceea, imaginile rezultate dintr-o nuntă în pădure, la hambar, transmit mult mai bine emoțiile reale ale zilei.
DESPRE ANDREEA ȘI CRISTI
Andreea și Cristi fac parte din categoria de oameni pe care îi admir enorm. Sunt acei oameni care aleg un fotograf pentru felul în care vede lumea și îi oferă libertatea de a spune povestea în propriul stil.
Pe tot parcursul zilei nu am discutat despre posing, despre cadre sau despre fotografii pe care le văzuseră pe internet. Totul a fost despre cum ne simțim, despre încredere și despre bucuria de a trăi momentul. Cred că exact această relaxare se vede în imaginile lor.
Amândoi sunt medici, însă Cristi mai are o pasiune care spune multe despre el. Este îndrăgostit de chitară și studiază muzica cu aceeași răbdare cu care își practică profesia. La petrecere le-a făcut tuturor o surpriză și a interpretat câteva piese, oferind unul dintre cele mai personale momente ale întregii seri.
FINALUL PERFECT AL UNEI NUNȚI ÎN PĂDURE LA HAMBAR
După o petrecere plină de energie, ziua s-a încheiat exact așa cum meritau doi oameni atât de frumoși: cu râsete, voie bună și o bălăceală memorabilă în piscină. Suntexact acele momente care nu apar în programul nunții, dar care rămân printre cele mai prețioase amintiri.
Cred că tocmai asta înseamnă o nuntă în pădure, la hambar. Mai puțin stres, mai puține formalități și mai mult timp pentru ceea ce contează cu adevărat: oamenii, emoțiile și bucuria de a fi împreună.
POVESTEA LOR ÎN IMAGINI
Dacă vă gândiți să organizați o nuntă în pădure la hambar, sper ca povestea Andreei și a lui Cristi să vă inspire. Mai jos veți găsi imaginile și slideshow-ul realizat pe fond muzical, exact așa cum am trăit și eu această zi: natural, relaxat și plin de emoții sincere.
Vizionare plăcută!


































































SLIDESHOW CU CELE MAI FRUMOASE FOTOGRAFII PE FOND MUZICAL
Dacă nunțile în hambar sunt aproape de sufletul tău, atunci vizionează și această nuntă.
Aici poți găsi mai multe povești în imagini, pe fond muzical – Slideshows
