SFATURI ORGANIZARE NUNTA

Primul sfat… Nu intreba niciodata alti prieteni sau rude despre cum trebuie sa iti faci nunta. Nu pune intrebari de genul: Cum trebuie sa fie? Cum e mai bine? Cum se face? Vei primi intotdeauna raspunsuri subiective, in functie de gusturile acelor oameni. Nu are nimic de-a face cu tine, cu voi. Vei intra in zona cliseelor si nunta va fi exact ca altor mii de oameni.

Daca m-as casatori din nou mi-as dori ca nunta mea sa fie 100% rezultatul dorintelor si imaginatiei noastre.

Sa se potriveasca in totalitate personalitatii noastre. Nu voi descrie nunta perfecta. In cei 10 ani de experienta am invatat ca nu exista asa ceva. Insa stiu cat de mult conteaza sa nu incerci niciodata sa multumesti pe toata lumea. E la fel de realizabil ca si mirajul nuntii perfecte.

Despre programul zilei nuntii…

La fel, daca ar fi nunta mea, mi-as dori ca ziua nuntii sa nu fie o povara pentru nimeni. Program lejer. Tinuta lejera. Meniu lejer. Mi-as dori sa pot savura tot ce mi se intampla. Dimineata as vrea sa ma gaseasca cu un mare zambet pe buze. As vrea sa dansez pana la epuizare, sa sorb licori cu prietenii si sa-mi arat afectiunea fata de viitoarea sotie la fel ca in orice alta zi. Nici mai mult, nici mai putin. As dori sa uit semnificatia cuvantului ”stres”. Putem vorbi despre emotie, dar nu despre stres. Emotiile dau intotdeauna bine in fotografii.

Localul “Ideal”…

Nu prea exista. Toate au problemele lor. Nu intru in detalii pentru ca te-as putea speria, iar de fel nu sunt deloc negativist. Dar daca ar fi sa aleg pentru mine, mi-as dori ca nunta sa aibe loc intr-un hambar, undeva in padure. Sa se danseze in interior si in exterior. Ghirlande de becuri, lumini de scena care sa brazdeze intunericul.

Fotograful de nunta…

Desigur, poate crezi ca sunt subiectiv plasand fotograful pe locul doi. Insa ce nu stiu oamenii este ca fotograful are cele mai multe evenimente la activ, dupa cei care conduc localurile. In plus, fata de toti ceilalti furnizori de servicii de la nunta ta, fotograful petrece cel mai mult timp alaturi de tine. De dimineata pana a doua zi de dimineata. Stiind cam ce anume iti pot strica buna dispozitie sau ce alegeri gresite poti face, acesta te poate scapa de multe dureri de cap.

Am sa iti mai dau un motiv intemeiat pentru care rolul fotografului este extrem de important. Gandeste-te ca faci investitii financiare majore si consumi tone de timp pentru a organiza nunta asa cum ai visat. Ajungi in punctul in care spui ca ai cheltuit enorm fata de cat planificasesi si te gandesti sa mai reduci din cheltuieli. Prima optiune care iti vine in minte e sa mai tai de la fotograf, eventual de la videograf. Angajezi un fotograf fara experienta si nu poate surprinde atmosfera asa cum iti imaginai. Nici macar aspectul amenajarilor nu reuseste sa le redea intr-un mod flatant. Editarea fotografiilor e defectuoasa. Vei ajunge la concluzia ca nu ai imagini care sa fi surprins atmosfera nuntii tale asa cum ti-ai fi dorit. Practic ai pierdut si ocazia de a fi avut niste imagini pe care sa le admiri o viata si banii investiti in fotograf.

Muzica

E unul dintre cele mai importante capitole pentru mine. Muzica buna creeaza atmosfera, alaturi de alcoolul din abundenta. Intrebarea e, ce fel de muzica? Mergand la sute de evenimente am ajuns sa cunosc pe de rost playlisturile dj-ilor. Majoritatea au programul standard, de siguranta. Stim cu totii despre ce este vorba. Din experienta va spun ca nu conteaza neaparat genul, ci creativitatea dj-ului. Sa simta publicul si sa incerce sa iasa din sfera de comoditate. Stiu cativa dj senzationali, intrebati-ma si va voi ajuta cu recomandari.

Organizatorul de evenimente

Nu am mers la multe evenimente unde sa aiba pe cineva angajat pe aceasta. Poate pentru ca pretul meu este destul de ridicat. Nici nu sunt un fan al acestor colaborari pentru ca de regula organizatorul tinde sa controleze totul. Mi se pare nepotrivit sa imi spuna cineva, care nu are cunostinte in fotografie, cand si ce sa fotografiez. Dar mai presus de orice, organizatorul de evenimente este un tampon permanent intre mine si client. Mirii lasa totul in grija persoanei care se ocupa de organizare si e firesc sa se intample asa. Doar ca eu am nevoie sa ma apropii de acei oameni. Sa ii cunosc. Sa aflu ce isi doresc si care e viziunea lor.

Desigur, cunosc si organizatori de evenimente cu care colaborez minunat.

Videograful…

Alegerea videografului este foarte importanta. Sfatul meu este sa angajezi videograf atat timp cat iti doresti cu adevarat. De multe ori am auzit expresia “sa fie acolo”… Nu face astfel de investitii cand ai ganduri de acest gen.

Asa cum spuneam si home page, imi place stilul documentar. Un videograf experimentat poate lucra alaturi de mine ca si echipa. Ne putem ajuta reciproc. Un videograf la inceput de drum sau cu un alt stil decat cel documentar, imi poate crea mari probleme.

Daca totusi iti doresti unul, consulta-te si cu fotograful tau. Ii stie pe cei alaturi de care a lucrat cei mai bine. Foarte importanta este si calitatea umana. Va fi alaturi de tine tot atat timp ca si mine. Deci trebuie sa ne simtim cu totii comfortabil in prezenta lui.

Makeup

Mergi pe varianta de incredere. O persoana pe care o cunosti de mult timp. Ea te cunoaste la fel si stie ce iti doresti. Nu va fi ca un experiment pentru ambele parti. Makeupul te poate face sa arati minunat. Dar exista si varianta ca o persoana neexperimentata sa iti accentueze exact acele parti care tie nu-ti plac. Toata ziua vei fi bosumflata ca nu arati bine sau ca ti-a curs machiajul. Grimasele tale vor fi si in fotografiile noastre.

Sub nicio forma nu taia nici de la makeup artist!

Coafura…

Nu e un domeniu unde pot aparea mari probleme. Ai nevoie de cineva creativ. Orice problema se poate remedia rapid, usor.

Alte sfaturi:

Legat de locul unde se vor desfasura pregatirile… Exista doua curente. Unul in care mirii tin mult la aceste cadre. Si mai este unul in care cadrele nu conteaza, ci doar faptul ca mama, bunica sau alte rude pot asista la pregatirile de nunta. Daca tii la acele imagini, sfatul meu este sa nu organizezi pregatirile acasa daca locuiesti intr-un bloc vechi intunecos, cu camera mici. E greu de fotografiat ceva care sa arate bine atat timp cat nu avem lumina, nu avem loc sa compunem corect un cadru si, de multe ori nu avem nici aer. Daca doresti sa organizezi pregatirile miresei intr-un loc si cele ale mirelui in alt loc vom pierde mult timp alergand prin orasul aglomerat pentru cele doar 15 minute necesare mirelui pentru a se imbraca. In tot acest timp la tine, ca mireasa, pot surprinde mult mai multe emotii. Da, putem avea al doilea fotograf pe care sa il trimitem la mire. Dar el nu va avea niciodata aceeasi viziune ca si mine. Si daca ar fi la nivelul meu de experienta, mai mult ca sigur pretul ar fi fost egal cu al meu. Sfatul meu este sa inchiriezi doua camere la un hotel si sa organizezi pregatirile fara stresul alergatului dintr-o locatie in alta. Poti fi ajutata sa te imbraci de prietene, de domnisoarele de onoare sau doar de mama. Poti fi si doar cu iubitul tau la pregatiri. Cadrele in care sunteti doar voi doi sunt cele mai naturale. Nimeni nu va fi nevoit sa poarte vreo masca.