CATEGORII:

NUNTĂ LA THE GREEN SPOT

O NOUĂ POVESTE DE IUBIRE ÎN HAMBAR

 

SEMNĂTURĂ PE NV

Georgiana și Vlad m-au luat ca fotograf la nunta lor încă din ianuarie. Însă partea cea mai interesantă este că sunt singurii miri cu care nu m-am văzut înainte de a semna. De regulă nu fac acest lucru nici măcar atunci când vin ca și recomandare de la cunoștințe mai vechi. Însă modul cum au decurs discuțiile noastre pe mail mi-au dat încredere. A fost o perioadă în care chiar nu am reușit să ne vedem. Însă încrederea cred că a fost transmisă reciproc și ambele părți au semnat cu sufletul.

 

CE ÎMI PLACE LA OAMENII PE CARE ÎI FOTOGRAFIEZ

Niciodată nu am alergat după miri frumoși. Niciodată nu am refuzat pe cineva pentru că nu este fotogenic. Însă mereu am atras oameni frumoși, mai ales sufletește. Pentru că atunci ambele părți se pot exprima la capacitate maximă. Pentru mine acesta este primul lucru care mă face să fotografiez cu plăcere fiecare eveniment – bunătatea oamenilor.

 

GEORGIANA ȘI VLAD – O SURPRIZĂ MINUNATĂ

Vlad e pe modul ardelenesc. Calm, nu vorbește mult. Doar dacă trebuie. Chiar și cu dansul nu a fost prea prieten în ziua nunții. Dar a avut un mod de a mă face să mă simt confortabil în preajma lui.

Georgiana însă este o carte deschisă. E plină de viață, mereu zâmbitoare și emotivă. Și mai e ceva. Are o frumusețe inocentă, așa cum greu mai găsești în ziua de azi.

Partea interesantă a fost că Vlad m-a pus în temă că Georgiana nu se simte bine în fața camerei foto. Așa că atunci când am ajuns la pregătirile ei, nu a trebuit să îi spun decât câteva cuvinte și practic am văzut-o cum s-a relaxat instant.

Nu o să vă mai țin pe vorbe și vă invit să vedeți povestea lor în câteva imagini, dar și un minunat slideshow pe fond muzical.
 

Nunta la The Green Spot Wedding Barn


 

UN SLIDESHOW CÂT O ÎNTREAGĂ POVESTE

 

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner