Menu
Sunt fotograf pasionat de autocunoaștere, preocupat de a trăi viața cât mai conștient.
Când nu fotografiez și nu editez fotografii, mă ocup de celălalt business propriu – imprimarea de tricouri și hanorace cu mesaje spirituale.
Îmi place la nebunie să creez site-uri, logo-uri, să studiez caligrafie și design.
Licențiat în finanțe-bănci, fotografia a apărut în viața mea datorită iubirii pentru propriii copii. Mi-am dorit să le surprind trecerea prin viață de-a lungul anilor.
La un an de la achiziționarea primei mele camere foto, am fotografiat o nuntă. Mi-a plăcut atât de tare întreg procesul, încât din acel moment am știut ce voi face tot restul vieții.
În paralel m-am înscris la cea mai bună școală de fotografie din România. Așa am ajuns să studiez ”clasicii” fotografiei lumii, dar și pictori, sculptori sau designeri.
Fiind o fire mai retrasă, mi-am dat seama că prin intermediul fotografiei îmi vine mult mai ușor să mă apropii de oameni, să interacționez, ba chiar să leg prietenii trainice.
În scurt timp mi-am dat seama că prin fotografie reușeam să fac mulți oameni fericiți, făcând ceea ce iubesc.
Practic mi-am descoperit propria ”dharmă”.
Pe blogul meu vei găsi povești adevărate de iubire, sentimente și trăiri din cele mai profunde – lacrimi de fericire, zâmbete și râsete expansive, îmbrățișări puternice sau săruturi fierbinți ca o zi de vară.
Pe unele dintre acestea le-am trăit și în viața proprie, după altele am tânjit de când mă știu. Însă am norocul că pe cele din urmă le pot revedea weekend de weekend în perioada de vară și toamnă.
După primii doi ani au început deja să apară și roadele pasiunii mele. Aveam deja câte 40 evenimente pe an și începeam să câștig primele premii internaționale.
După patru ani deja eram invitat să vorbesc la conferințele fotografilor români. Așa mi-am dat seama cât de mult îmi place să împărtășesc.
La șase ani de când începusem fotografia țineam propriile-mi workshopuri și eram invitat să jurizez concursuri de fotografie în România, UK și SUA.
În acest moment sunt retras de pe toate site-urile de concursuri. Am renunțat pentru că ajunsesem să pun atâta presiune pe mine weekend de weekend, încât îmi pierdusem plăcerea de a mai fotografia.
Din dorința de a face cadre special pentru concursuri nu mai făceam deosebirea dintre acei clienți care aveau plăcerea de a-mi fotografia la ședințele foto și cei care ar fi făcut orice numai să nu stea în fața camerei de fotografiat. Deci extindeam acea presiune și pe umerii clienților mei.
Apoi ego-ul meu creștea atunci când câștigam câte vreun premiu și deveneam foarte frustrat atunci când nu se întâmpla acest lucru.
Dar cel mai important lucru a fost că, odată cu acumularea experienței și crearea unui stil propriu, mi-am dat seama că acele fotografii de concurs nu mai aveau nicio treabă cu modul meu de a vedea fotografia și evenimentul oamenilor. Devenisem mult mai atent la tipologia fiecărui client și la ceea ce îmi doresc și eu.
